A doua carte din campania vALLuntar este Cartea sanatatii femeii de Marilyn Glenville, un ghid complet pentru femeile de toate varstele. Am ales aceasta carte deoarece o consider foarte utila, atat pentru fetele tinere, cat si pentru cele mature, trecute prin viat. De sanatatea noastra trebuie sa avem mereu grija, pana la adanci batraneti. Fie ca vreti sa stiti cum sa va protejati si sa fiti mereu sanatoase si vreti sa preveniti aparitia problemelor, fie ca vreti sa aflati cum sa va influentati fertilitatea sau cum sa luptati impotriva durerilor menstruale, aceasta carte are de toate.
Cartea este organizata foarte frumos in 5 capitole si cuprinde 320 de pagini de informatii, pentru a ne ajuta sa intelegem mai bine modul de functionare al corpului nostru.
Capitolul 1 - "Cunoasteti-va organismul"
In acest capitol se pune accentul pe rolul nutritiei, stilului de viata si cel al terapiilor naturiste. Sunt prezentate elementele de baza ale une nutritii optime, precum si modul in care trebuie sa arate dieta noastra. De asemenea, avem cate un subcapitol despre cum trebuie sa ne mentinem in forma, importanta somnului, dar si a exercitiilor fizice, precum si efectele negative ale fumatului si acoolului. Un subcapitol interesant este cel cu terapiile naturiste, care ne ajuta sa ne autovindecam. Acupunctura, aromaterapia, plantele medicinale, masajul, reflexologia, ne ajuta foarte mult n reechilibrarea organismului.
Capitolul 2 - "Sistemele corpului"
In acest capitol avem parte de o lectie de biologie, unde ne sunt prezentate toate organele feminine, precum si cele mai frecvente afectiuni intalnite de-a lungul vietii. Sunt evidentiate in special tiroida, sanii, organele reproductive, precum si picioarele. Acest capitol este baza, deoarece ne da posibilitatea sa ne ingrijim cat mai eficient sanatatea. Sunt prezentate afectiunile care pot sa apara, cate tipuri sunt, care sunt simptomele, precum si modul detratare al acestora, atat prin tratamente conventionale, cat si naturiste. De asemenea, avem si cateva sfaturi despre dieta care ar trebui urmata in cazul afectiunii respective.
Capitolul 3 - "Conceptia, sarcina si nasterea"
Un capitol esential pentru viitoarele mamici. Deoarece este foarte important sa ajungem intr-o stare de sanatate buna, inainte de a concepe un copil, in acest capitol avem exemplificate cateva sfaturi de ingrijire inainte de conceptie. Sarcina, travaliul, nasterea si alaptarea, depresia prenatala sau cea postpartum sunt explicate in detaliu, intr-un mod usor de citit si pe intelesul tuturor.
Capitolul 4 - "Menopauza"
Un capitol interesant, dar peste mai multi ani. Recunosc ca m-am uitat fugitiv peste el, nu l-am studiat in detaliu, dar o sa revin la momentul potrivit, peste vreo 30 ani :).
Capitolul 5 - "Ingrijirea optima a sanatatii"
Acest capitol l-am studiat cu interes, deoarece aici este prezentat modul in care trebuie sa avem grija de noi, cum sa ne protejam, cum sa ne intarim imunitatea si cum sa avem o viata lunga si sanatoasa. Asa ca incepem prin a avea grija degreutatea, apoi de sistemul imunitar, pe urma de semnele de imbatranire, iar la final cum sa facem fata stresului.
Consider aceasta carte esentiala in biblioteca oricarei femei, care vrea sa se cunoasca pe sine, sa-si cunoasca corpul si sa duca o viata lunga, fericita si sanatoasa. O recomand cu drag tuturor femeilor!
"Daca femeile ar trebui sa cumpere o singura carte despre sanatatea lor, atunci aceasta ar trebui sa fie". Dr Yehudi Gordon
Acesta postare face parte din campania vALLuntar initiată de Grupul Editorial ALL, cu sprijinul ROMSILVA. La fiecare 15 comentarii, primite de la persoane diferite, se va planta un copacel. Asa ca va invit sa comentati, sa plantam cat mai multi copaei, deoarece avem nevoie de oxigen ;).
Nu uitati de prima recenzie la cartea Tehnici culinare si ustensile de bucatarie, aici.
- miercuri, martie 20, 2013
- 18 Comments