Având părul
destul de lung şi des, am nevoie de o spumă pentru păr care să îmi potolească
firele rebele, să îmi textureze frumos onduleurile şi să îmi confere un volum
potrivit. După ce am încercat mai multe tipuri de spume, m-am hotărât să încerc
şi Spuma
Nivea Volume Sensation, deoarece îmi fusese recomandată de cineva drag. Ce
pot să vă spun este că nu am regretat nici o secundă faptul că am luat această
spumă, deoarece a devenit preferata mea.
Are o formula
unică, care nu conţine siliconi şi care activează pro-vitaminele B5 şi B3
atunci când este sub tratament termic (când uscăm părul cu uscătorul sau
peria). După uscare părul îşi măreşte volumul şi devine flexibil. Ştiţi acea
senzaţie perfectă când ieşim de la coafor şi simţim cum părul nostru este
zburdalnic şi liber.
Are un indice
de rezistenţă de 4, ceea ce asigură o fixare puternică. Eu folosesc o cantitate
mică de produs, pe care o aplic pe tot părul umed, după ce a stat cîteva minute
în prosop, să se absorabă excesul de apă. Nu uitaţi să agitaţi bine flaconul
înainte de folosire şi să aplicaţi spuma în palmă ţinând recipientul cu capul
în jos.
Dacă doresc un
look natural, cu onduleuri răvăşite, usuc părul cu uscătorul, fără să folosesc
peria, obţinând astfel un look mai rebel, cu onduleuri simpatice (ajută şi
faptul că sunt tunsă în scări). De obicei ţin părul în jos şi aplic pe toată
suprafaţa acestuia spuma, uscînd părul tot cu capul în jos. Astfel obţin un
extra volum.
Un
exemplu de acest gen, îl puteţi observa în poza de mai jos.
- miercuri, martie 19, 2014
- 2 Comments


