Review: Masca pentru par regeneratoare Anian
joi, ianuarie 24, 2013
Sunt deja aproape 2 luni de cand folosesc masca de par reparatoare si regeneratoare, pe care o gasiti la Triodeluxe, unde veti gasi foarte multe produse tentante. Deoarece mi-am format o parere potrivita despre aceasta masca, a venit timpul sa va vorbesc despre ea.
Ce spune producatorul despre aceasta masca?
Conţine alantoina şi extract din fructe. Protejează părul de şi culoarea de factorii externi, oferă protecţie solară, menţine părul sănătos şi întârzie îmbătrânirea părului. Repara si regenereaza firul de par. Efect imediat.
Instrucţiuni de folosire: Se aplică pe părul proaspăt spălat, pentru efect imediat se recomandă masarea cu un prosop uscat. Nu necesită clătire.Ce spun eu?
Este o masca revolutionara, o masca de care parul meu s-a indragostit. Dupa cum stiti, parul meu nu a fost tuns de 1 an si o luna :)). La unele persoane acest lucru ar fi dramatic, firele ar fi despicate, uscate si urate, dar la mine nu este asa. Din contra, parul meu arata sanatos si nu este ars si despicat. Probabil din aceasta cauza am si amanat sa ma tund (plus ca inca nu m-am hotarat cum sa ma tund, deoarece simt nevoia de o schimbare). Am incercat multe produse pentru de-a lungul timpului, unele cu rezultate bune, altele nu prea. Dar aceasta masca se incadreaza fara restrictii in categoria celor foarte bune.
Am fost foarte curioasa sa incerc aceasta masca inca de cand am citit postarea Simonei. Cred ca la ea am vazut pentru prima data acest produs. Am mai citit eu despre masti pentru par care nu necesita clatire, dar produsele respective nu dadeau rezultatele dorite, din contra, ingrasau parul foarte tare. Dar, cu aceasta masca, nu am avut astfel de probleme. Are intradevar un efect imediat si se observa rezultate dupa doar cateva utilizari.
Textura este cremoasa - gelatinoasa, densa, dar usoara, nelipicioara, iar mirosul foarte placut, fructat si delicat.
Un lucru care imi place mult este faptul ca am volum, dar nu un volum necontrolat, ci un volum natural, placut. Imi simt parul disciplinat, la locul lui, fara fire rebele si neascultatoare. Referitor la varfuri, acestea se prezinta foarte bine. Cine nu stie ca nu m-am tuns de 1 an, ar putea sa jure ca este abia tuns, atat de bine se prezinta varfurile.
Un aspect foarte important este faptul ca nu ingrasa parul. De asemenea, nu il electrizeaza, si astfel devine foarte utila pe timp de iarna, cand parul se electrizeaza din cauza caciulilor. Descurca parul repede, probabil din cauza ca are in compozitie silicon.
Am mai observat si faptul ca nu imi mai cade atat de mult par. De cand mi-am schimbat modul de pieptanare (de cand parul meu a facut cunostinta cu Tangle Teezer) si am inceput sa folosesc aceasta masca, a scazut considerabil numarul firelor cazute.
Stiti ca eu ador un par matasos si lucios, iar aceasta masca a avut grija sa imi mentina parul asa. Cu siguranta o recomand si o voi cumpara din nou, deoarece se merita din plin.
Firma: Anian
Acuma va las cu cateva poze unde se vede efectul asupra parului meu:
Varfuri care nu au fost tunse de 1 an si o luna :)
Cum vi se pare?
Denumire produs: Masca par regeneratoare Anian
Pret: 30 RON
Gramaj: 250 ml
O puteţi achiziţiona: de pe site-ul Triodeluxe: http://www.triodeluxe.ro/anian-cosmetice/masti-par/masca-regeneratoare
*Produsul a fost primit spre testare, dar acest lucru nu imi influenteza parerea
Ati incercat aceasta masca regeneratoare Anian? Va tenteaza?
Ce alte produse Anian ati mai incercat si recomandati?
2 comentarii
Se foloseste si pe scalp aceasta masca?
RăspundețiȘtergerehttp://btl-allysa.blogspot.ro/
Desigur, deoarece contine alantoina care are efecte benefice asupra scalpului. :)
RăspundețiȘtergere